Împovărată de trăirea vieţii...
Te troienesc şi se ascund în cetini
Nălucile de rouă ale ceţii.
E greu, pădure, cînd, sub întuneric,
Tu doar priveşti poveşti de vis şi dor
Şi le îngîni cu susurul feeric
Păstrându-le ca vis de viitor.
E greu, pădure, când furtuni de noapte
Preschimbă ceru-n praguri de casacadă
Şi cînd sub împliniri sunt paşi şi şoapte,
Privirea lumii ca tăiş de spadă.
E greu pădure şi în miezul iernii
Cînd, răstignită de-un heraldic frig,
La ceas de tainice vecernii,
Simţi cum se pierde-al zilelor câştig.
E greu, pădure, cînd te bate vîntul
Şi cade frunza-n ape-nsîngerată
Iar moartea lasă-n urmă numai gîndul
Că tot ce-a fost a fost numai o dată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu