Pas cu pas

N-am terminat, cam multe, dintr-odată,
Nici viața n-am s-o duc la bun sfârșit,
În lumea asta, mult prea colorată,
Destinul meu, bătrân, a obosit.

Oglinzi s-au spart lovite de cuvinte
Nepotrite fiind, prin înţeles,
Când nu vroiau, nicicum, să ia aminte,
Că viitorul poate fi progres.

Poate-am ales cărări prea încâlcite,
Şi m-am luptat la drum mereu s-ajung,
Sau gânduri mi-am lăsat neprihănite,
Şi am tot mers, un drum atât de lung…

Am dat valoare multor amănunte,
Oricâte-au fost, oricânte au rămas,
Văile largi şi crestele de munte,
Le-am cunoscut în mersul pas cu pas.

A fost să lupt cu propruia mea teamă
Cu un destin primit cu împrumut,
Când nu ştiam că visul se destramă
Dacă priveşte mult înspre trecut.

Între mai bine şi cu mult mai bine,
Am învăţat că n-am motiv de stat,
Că viaţa dă oricând ce se cuvine,
Dar ia de simte ceva că-i de luat.

Măsurii i-am făcut cândva măsură,
Ca nu cumva să uit şi să greşesc
Să văd cenuşa un altfel de zgură
Şi-n mlaştină, cândva, să mă trezesc.

Cu viaţa însă ştiu că nu-i o joacă,
Doar ea măsoară cât avem de tras,
Şi e firesc, îi este dat să-i placă,
Mersul cu ea alături, pas cu pas.

Vis de vânt

I-am luat clepsidra timpului
Să pot să-l ştiu fără măsură,
Să nu-şi mai aibă mersul lui
Ce pas cu pas din viaţă-mi fură.

Îmi vreau minutul infinit,
Să pot să-i fac o altă soartă,
Să-l ţin într-un cuvânt zidit
Cât vise-n zborul lor mă poartă.

Să n-am trecut, ci doar prezent,
Nici viitor să nu mai fie,
Ca tot ce pare a-fi moment
Să nu se piardă pe pustie.

Punând cuvintele în vers
Pot să creez o altă lume,
Ce-şi are mersul înspre mers,
În care moartea n-are nume.

I-am spart clepsidra timpului,
Vânturi cereşti să-l risipească...
Să nu mai stau în umbra lui,
El, dacă vrea, să-mbătrânească.

Vântul din vise m-a trezit...
Atâta timp am irosit...

Primăvara ca veste

Pe malul îngheţat aprind o torță
Să-mi lumineze drumul prin destin,
Că, dinspre primăvară simt o forţă
Ce mă obligă capul să-mi înclin.

Doar fulgii peste ape mai aleargă
Şi parcă-s licurici ce cad şi cad,
Când valuri vin din larguri să se spargă,
Într-un adânc ce-ajunge-a le fi vad.

Reinventez, în altă formă joaca,
Vreascuri de timp adun şi pun în foc,
Ca să se ardă-n flăcări promoroaca
Ce mi se prinde-n păr, din loc în loc.

Şi ninge cu-nceputuri de poveste,
Şi umbra nopţii intră parcă-n ziduri,
Din viitor vin gânduri, dând de veste,
Că, în nesomn stând timpul, face riduri.

Colindători pe drumuri neumblate,
Adună adierile de vânt
Şi trag de drum, de-l văd că se abate,
Prin simpla-ncondeiere de cuvânt.

Lumina torței ceruri defineşte,
Cu străluciri de-azur şi opalin...
În lac se-aude gheaţa cum trozneşte
Temându-se de zorii care vin...