Izvoarele tîşnesc fierbinte
Pe drum desluşitor de fapte,
Și mă îndeamnă spre-nainte,
În miez de zi ori miez de noapte.
Cînd înfloreşte amintirea
Şi vîntu-i bate înspre noi,
Face consensuri împlinirea
Cu rostul vechilor nevoi.
În visul meu e sărbătoare
Cînd văd în jur numai lumină
Și ochii, dincolo de soare,
O zi care va fi să vină.
Timpul și viaţa-s mînă-n mînă,
Nu-și au nimic de reproșat,
Chiar dacă-n trecerea hapsînă
Face pierdut cam tot ce s-a uitat.
Reînflorește pentru toate,
În nopţile cu lună plină,
Un dor străvechi, ce încă poate,
Să facă ziua mai senină.
Speranţa vieţii se renaşte
Cât încă-i timp de a trăi,
Cât încă-i timp de-a recunoaşte
Că viaţă-nseamnă a iubi.
Cînd înfloreşte amintirea,
Prin tot şi toate deodată,
Îmi las înspre pămînt privirea
Știind-o mult prea revoltată.
Mi-e dor să-mi regăsesc tăcerea,
Şi dor îmi e să tot vorbesc…
Dar nu mai am deloc plăcerea
De amintiri să-mi amintesc…
25.05.1987
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu