Gong

Şi bate ceasul, bate ora
Ce trece parcă dinadins,
Când văd în ochii tuturora
Cum focul vieţii-i rar aprins.
Cu lanţul strâng, în nesimţire,
Credinţa mea şi viaţa mea
Şi rătăcesc prin amintire
Vrând sau nevrând şi a uita.

În palmă-mi tot citeam menirea
De-a-mi fi secure şi călău,
Şi mă-ntrebam ce-i fericirea?...
Cât e de bine să fii rău?
Din izgonita întâmplare,
A degustării din amar,
Ştiam ce-nseamnă o trădare,
Şi cum e trecerea-n zadar.

Un înger, ca într-o minune,
Mi-a spus al Cerurilor crez,
Că pot orice, orice aş spune,
Dacă doar drumul mi-l urmez.
Purtam şi-n lacrimi clipe moarte,
Şi stins priveam cu ochii mei
Cum drumul merge departe
Prin adevăruri, nu idei.

În ape ascunzând destinul
Îmi hotăram un început,
Trecutului eram străinul
Ce-şi căuta al său trecut.
Redând temeiuri suferinţei
Băteam drum nou, plin de nevoi
Spre un altar al biruinţei,
Ivit în zorii unei zile noi.

Am căutat, însă doar viaţa
Era un ţel de neclintit,
Așa cum zorii, dimineaţa,
Spun nopţii că s-a şi sfârșit.
Altfel voisem eu să fie,
Însă altfelul n-avea cum
Să-şi aibă timp de veşnicie,
Şi timp de-al vieţii mele drum.