Cîntec întîmplător

Printre-atîtea noi şi vechi credinţe
Ale altor vremuri, de apoi,
Încă pe pămînt mai cad şi ploi,
Încă iarba creşte din seminţe.

Întru începutul altor ere,
În consens cu timpul ireal,
Printre-atâtea alte emisfere,
Idealul pare anormal.

Insipidul gînd spre involuţii,
Murmurînd credinţele de om,
Spune că o stea e un atom
Renormat de legi şi revoluţii.

Sărbătoarea florilor de vară,
E un gînd minţit şi revanşard,
Plînge viitoarea primăvară
Că-i deja motiv capitulard.

Zborul e o stare absolută,
Lapiez de val şi de cristal,
Naufragiat pe lîngă mal
Într-o altă lume involută.

Exilat pe-o răstignită floare,
Văd al lumii veşnic piedestal
Care rar e luminat de soare,
Fiind mereu lovit de un alt val.

Printr-o absolută mărginire
Mă adun din răul meu desfrîu,
Şi mă simt şi eu un bob de grîu
Ce păstrază spicu-n amintire.

Actualităţii-i suntem pradă,
Tot spunînd că vremurile-s noi,
Dar, ca orbul ce nu vrea să vadă,
Declanşăm cu noi un alt război.

Ultimul atu

Ce timp trecut-a şi trecut-a
Şi plec pe drumuri fără gînd...
Oare aceasta este ruta
Celor ce viaţa-şi trec plîngînd?

Azi mă întorc din rătăcire
Din rătăcirea care sunt,
Reiterînd, ca amintire,
Puterea nui amănunt.

Cobor din şoapte de ursită
Şi din esenţe de destin,
Ca să-mi las vorba ispitită
De harul rostului divin

Mă-ntorc cu braţele deschise
Deşi-s atît de obosit...
Atîtea şi atîtea vise
Dau nopţilor un timp robit.

Privesc spre umbrele albastre
Ce fac privirea să mi-o urc,
Spre depărtări pierdute-n astre
Să uit că-n lacrimi mă încurc.

Cîndva purtat-am biruinţa,
Şi-am biruit, şi-am fost şi-nvins,
La schimb eşti astăzi suferinţa
Şi viaţa mea un necuprins.

Ce timp trecut-a şi trecut-a...
Nici nu mai ştiu să-l socotesc...
Azi eşti ce-ai fost... necunoscuta
Ce dat mi-a fost să o iubesc.

Păcat tu spui c-a fost ce-a fost,
Eu nu-mi mai spun nici da, nici nu,
Numai tăcerea-şi are rost,
Îţi las şi ultimul atu...

E greu pădure...

E greu, pădure, cînd nu ai prieteni,
Împovărată de trăirea vieţii...
Te troienesc şi se ascund în cetini
Nălucile de rouă ale ceţii.

E greu, pădure, cînd, sub întuneric,
Tu doar priveşti poveşti de vis şi dor
Şi le îngîni cu susurul feeric
Păstrându-le ca vis de viitor.

E greu, pădure, când furtuni de noapte
Preschimbă ceru-n praguri de casacadă
Şi cînd sub împliniri sunt paşi şi şoapte,
Privirea lumii ca tăiş de spadă.

E greu pădure şi în miezul iernii
Cînd, răstignită de-un heraldic frig,
La ceas de tainice vecernii,
Simţi cum se pierde-al zilelor câştig.

E greu, pădure, cînd te bate vîntul
Şi cade frunza-n ape-nsîngerată
Iar moartea lasă-n urmă numai gîndul
Că tot ce-a fost a fost numai o dată.

Zdrobitorul drum

Dintr-un nimic, din amintire,
Vin gînduri ce mă pun pe foc...
Un alt motiv de amăgire,
Se vrea o cale de mijloc...

În frunza tristei ploi prelunge
S-au pus şi mugurii la zid,
Că timpul mai că nu ajunge
Pentru al vieții sens rigid.

Scornita cale-a-nseninării,
Pe două lacrimi şi-un abis,
Ne pradă-n jocu-ndepărtării
Spre un nevolnic paradis.

Supremul palmelor întinse
Între pămînt şi între cer,
A dat spre ape nopţi aprinse
Şi ne-a înveninat stingher.

În şoapta pragului de casă
Am pus un pas şi un alt pas,
Trăind trecutul ce apasă
Vremuri ce-n urmă au rămas.

Şi par că nu mai vor să vină,
Ai altor timpuri paşnici zori,
Zdrobiți fiind de nelumină
Tot căutăm în Ceruri nori...

Halou mînjit

Într-un fel ciudat
Tot ce s-a-ntîmplat
E doar forma vagă de furtună.
Ce ţi-e dat să vezi,
Nu-ţi vine să crezi:
Un mînjit halou de semilună.

Prin luciri de cer
Lacrimile pier
Peste puntea anilor pierduţi,
Tu îmi spui că-s trist,
Insă eu rezist,
Între mulţi,prea mulţi, necunoscuţi.

Ca-ntr-un abisal,
Nesfîrşit scandal,
Toţi luceferii răsar în zori,
Florile de crin
Astăzi au venin,
Şi e plin pămîntul de culori.

Trag mereu hotar,
Totu-i în zadar,
Tigrii de la circ îi am motiv,
Să le fiu dresor,
Peste foc în zbor,
Sîngele pe ring să mi-l cultiv.

Dacă-i dat să cad
Gura, ca un iad,
Va deschide un proces în cer,
Şi-am să tot vorbesc,
N-am să mă opresc
Nici zdrobit pe crucile de fier.

Cum nici nu mai am,
Zi de post ca hram,
Voi rămîne ca un plop în vînt.
Raze din abis
Vor luci în vis
Eclipsîndu-mi ultimul cuvînt.

Şi, cît încă pot,
Mă pun să socot
Dacă sînt mai mult decît un gînd.
Elixir de rost
Văd în tot ce-a fost,
Noaptea plec la tîrg să văd de-l vînd.

Într-un fel ciudat
Tot ce s-antîmplat
Ne-a lăsat să ştim ce-i o furtună.
Eu adorm vorbind,
Tu rămîi privind
Un mînjit halou de semilună.

Fum

Aş vrea să plec, să plec pe orice drum...
Altceva nu mai cred că pot să fac,
Mă simt deja cu duhul prea sărac...
Şi-n lacrimi regăsesc un gust de fum...

Miroase-a fum. Şi timpul ce-l trăim
E doar un foc ce arde orice mal
Şi scrumul e ca apa pentru val
Eu, rebutabil, încă, mă comprim.

Atît mai am: un sînge plin de fum
Şi-un creier plin de goluri, fumegînd.
Nimicul îmi răzbate pînă-n gînd
Şi nu-şi mai vrea nici lacrima un drum.

Nici apă nu-i, iar eu mă sting în foc,
Şi focul e un fulger nesfîrşit,
Pe urmele speranţelor pornit,
Arzînd pe rămăşiţe de noroc.

E-atîta fum... Şi fum mai pot să văd,
Doar vorba încă îmi mai face drum,
Dar gura-mi este plină doar de fum...
Chiar dacă viitorul mi-l prevăd.

Aş vrea să plec. Să plec departe-acum,
Pe ape, pe lumină şi pe vînt,
Să fiu departe şi să fiu cuvînt
Şi lacrimă ce are gust de fum.

Cînd înfloreşte amintirea

Izvoarele tîşnesc fierbinte
Pe drum desluşitor de fapte,
Și mă îndeamnă spre-nainte,
În miez de zi ori miez de noapte.
Cînd înfloreşte amintirea
Şi vîntu-i bate înspre noi,
Face consensuri împlinirea
Cu rostul vechilor nevoi.

În visul meu e sărbătoare
Cînd văd în jur numai lumină
Și ochii, dincolo de soare,
O zi care va fi să vină.
Timpul și viaţa-s mînă-n mînă,
Nu-și au nimic de reproșat,
Chiar dacă-n trecerea hapsînă
Face pierdut cam tot ce s-a uitat.

Reînflorește pentru toate,
În nopţile cu lună plină,
Un dor străvechi, ce încă poate,
Să facă ziua mai senină.
Speranţa vieţii se renaşte
Cât încă-i timp de a trăi,
Cât încă-i timp de-a recunoaşte
Că viaţă-nseamnă a iubi.

Cînd înfloreşte amintirea,
Prin tot şi toate deodată,
Îmi las înspre pămînt privirea
Știind-o mult prea revoltată.
Mi-e dor să-mi regăsesc tăcerea,
Şi dor îmi e să tot vorbesc…
Dar nu mai am deloc plăcerea
De amintiri să-mi amintesc… 25.05.1987